Vă îndemnam zilele trecute să nu credeți tot ce citiți despre transferuri, așa că e timpul pentru un nou calup de informații curate, din perioada 7 – 14 iunie, inclusiv o știre extrem de interesantă despre un român legitimat în Premier League. Iată precedentele episoade ale buletinului nostru informativ despre vara din Premier League:

Kolasinac este noul fundaș stânga al lui Arsenal

Despre internaționalul bosniac, care va împlini 24 de ani săptămâna viitoare, se zvonea în presă că s-ar fi înțeles cu Arsenal de aproape două luni. După un sezon bun la Schalke, în care a jucat mai mult aripă stânga decât fundaș lateral, înscriind de 3 ori și oferind 9 pase decisive în 36 de meciuri (Bundesliga și Europa League în principal), Kolasinac a ales să nu accepte oferta de prelungire a contractului oferită de nemți. Vine la Arsenal liber de contract.

Cum Wenger a trecut, pe final de sezon, la un 3-4-2-1, așezare care-l avantajează pe Kolasinac, probabil că Arsenal se va despărți de unul dintre Monreal și Gibbs, care au jucat rolul de aripă stânga. Bosniacul e și deținătorul unui record negativ: a înscris cel mai rapid auto-gol din istoria campionatului mondial, în minutul 3 al meciului Argentina – Bosnia 2-1, în 2014.

Alex Pașcanu a semnat primul său contract de profesionist la Leicester

După ce vă prezentam, în exclusivitate, un interviu cu Alex Pașcanu, desemnat recent cel mai bun tânăr jucător din academia lui Leicester City, avem noi vești bune! Jucătorului român de 18 ani, recent convoncat la nationala U21 de către selecționerul Isăilă, i-a fost oferit un contract de profesionist: Alex Pașcanu a semnat pe 2 ani cu Leicester!

Practic, acum Pașcanu face parte din lotul de seniori al echipei conduse de Craig Shakespeare, devenind al treilea român legitimat în Premier League, după Pantilimon (Watford) și Gardoș (Southampton). Este al patrulea fundaș central din lotul lui Leicester, după veteranii Huth și Morgan (stâlpii apărării la câștigarea titlului cu Ranieri în 2015/2016) și după Benalouane, care a jucat mult pe final de sezon din cauza accidentării lui Morgan. Ne așteptăm să debuteze în Premier League în sezonul care urmează!

Lindelof e Diavol

Despre transferul lui Victor Lindelof la United s-a scris foarte mult în iarnă, dar mutarea s-a perfectat abia pe 14 iunie, pentru 35 de milioane de Lire. Fundașul central suedez are aproape 23 de ani și a jucat de 73 de ori pentru Benfica în ultimele 3 sezoane, câștigând de 3 ori la rând campionatul Portugaliei și de două ori cupa. E campion european U21, titlu câștigat în 2014.

Lindelof e văzut de presa de specialitate ca partenerul perfect pentru Eric Bailly în centrul defensivei lui Mourinho, așa că probabil un fundaș central al lui United își face bagajele. Nu știm încă dacă va fi Smalling sau Jones jucătorul care va pleca.

Victor Lindelof în tricoul lui Manchester United. Sursa foto: Inkhel.com

Surprize în listele de jucători puși pe liber de la cluburi din Premier League

N-am crezut știrea cu Zlatan Ibrahimovic până în ziua în care listele cu jucători liberi de contract a fost făcută publică. După doar un sezon pe Old Trafford, cu 28 de goluri și 10 pase decisive în 46 de meciuri, suedezului nu i s-a prelungit contractul, în urma accidentării care-l va ține departe de teren probabil până pe finalul anului calendaristic. Zlatan e cea mai mare supriză, dar nu singura oferită de cluburile din Premier League (lista completă).

Chelsea s-a despărțit de legendarul căpitan John Terry, Stoke de legendarul portar Shay Given ( Crystal Palace a renunțăt la Joe Ledley (internațional galez de 30 de ani) și la Mathieu Flamini, Arsenal l-a lăsat în libertate pe Yaya Sanogo, iar Everton a scăpat de Arouna Kone, Hull i-a spus la revedere lui Alex Bruce (pe Twitter!). Southampton a renunțat la fundașii Martin Caceres (fost la Juventus și Barcelona) și Cuco Martina (care a jucat de 20 de ori pentru Sfinți în sezonul proaspăt încheiat), iar Sunderland începe reconstrucția renunțând la O’Shea, Kirchhoff, Anichebe, Pienaar și Larsson (printre alții).

Despre jucătorii puși pe liber de Manchester City am scris deja.

Claude Puel este concediat de la Southampton

Sfinții se alătură lui Crystal Palace în vânătoarea pentru un nou manager după ce Claude Puel și-a încheiat mandatul pe St. Mary’s, la capătul unui sezon sub așteptări. În precedentele 5 sezoane, Southampton și-a crescut rata de puncte constant: de la 41 în 2012/2013 cu Nigel Adkins (care a fost și artizanul promovării), trecând prin Pochettino cu 56 și încheind cu Ronald Koeman cu 60 și apoi 63. Puel a scos 46, nu mai e nimic de adăugat.

Southampton își va urma strategia testată: vinde 3-4 jucători vara asta (van Dijk și Bertrand vor fi primii și cei mai valoroși), aduce un manager nou și termină la mijlocul clasamentului. Puel va fi sănătos și va antrena în altă parte, pur și simplu nu era potrivit pentru Premier League.

Ce așteptăm în continuare?

  1. Numiri de noi manageri la Southampton și Crystal Palace. Tuchel e dat de presă ca favorit pentru Sfinți, Mauricio Pellegrino se zvonește că vine la Vulturi.
  2. Confirmarea transferului lui Salah de la AS Roma la Liverpool (restanță de la ultima ediție). Virgil van Dijk pare că a picat deocamdată pentru Cormorani.
  3. Confirmarea transferului lui Alvaro Morata la Manchester United, de la Real Madrid.
  4. Un nou jucător de la AS Monaco oriunde în Premier League (orice jucător, orice echipă din Big Six).
  5. Confirmarea lui Pickford la Everton. Făcea vizita medicală de dimineață, foarte posibil să fie confirmat când citiți aceste rânduri.
  6. Transferul lui Harry Maguire, de la Hull la Leicester (mai multă competiție pentru Pașcanu).
  7. Debarcarea lui Nolito de la Manchester City.
  8. Intrarea campioanei Chelsea în hora transferurilor.

130 de milioane de Lire au investit în transferuri, până la mijlocul lui iunie, cluburile din Premier League!

Între timp, cu 58 de zile rămase până la primul fluier al noului sezon, s-a publicat programul Premier League 2017/2018.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube  pentru a fi la curent cu tot ce contează în fotbalul din Anglia!

Comments

comments