Ultima etapă a turului din Premier League și ultima din 2016 începe vineri, 30 Decembrie și se încheie în 2017, pe 1 Ianuarie. Avem chiar și unul dintre cele mai importante derby-uri din acest sezon, cu greutate în lupta pentru titlu.

Toate meciurile din Premier League se văd pe Eurosport Player, dar cinci dintre ele sunt transmise în direct și de televiziunile din România:

  1. Hull vs Everton, vineri, 22:00, Eurosport 1. Everton a avut o a doua jumătate de tur sub așteptări, dar e pe 7 (poate pe 8, dacă Southampton câștigă diseară), adică aproximativ acolo unde ne așteptam cu toții să fie. Pot termina anul cu o victorie în fața unui Hull fără nicio perspectivă în afara retrogradării.
  2. Burnley vs Sunderland, sâmbătă, 17:00. Sunderland are 20 de meciuri la dispoziție să-și securizeze punctele necesare salvării, dar merge pe Turf Moor, unde Burnley e a cincea echipă din Premier League în clasamentul meciurilor de acasă, peste echipele din Manchester.
  3. Chelsea vs Stoke, sâmbătă, 17:00. Liverpool i-a tocat mărunt pe cei de la Stoke, Chelsea probabil că va câștiga pentru a 13a oară consecutiv în Premier League.
  4. Leicester vs West Ham, sâmbătă, 17:00. Leicester va pierde 4 jucători importanți (Mahrez, Slimani, Amartey și Schlupp) cu ocazia Cupei Africii, care începe pe 14 Ianuarie, așa că meciul cu West Ham, contra-candidată la salvare momentan, este crucial.
  5. Manchester United vs Middlesbrough, sâmbătă, 17:00, Eurosport 1. United caută a cincea victorie consecutivă, în drumul către locurile de Liga Campionilor, Boro caută să nu retrogradeze. Greu de crezut că va reuși Karanka să-i blocheze pe Ibrahimovic și Pogba, pe Old Trafford.
  6. Southampton vs West Brom, sâmbătă, 17:00. Meci între două echipe liniștite, care nu pot spera la cupele europene, dar nici n-au emoțiile retrogradării. Sperăm să fie 5-5, pentru belșug în noul an.
  7. Swansea vs Bournemouth, sâmbătă, 17:00. Swansea nu are manager la ora redactării acestui articol, probabil că nu va avea nici până începe meciul cu Bournemouth. Greu de crezut că se pot scoate de la retrogradare Lebedele, iar Bournemouth devine, încet-încet, o echipă obișnuită cu aerul de Premier League.
  8. Liverpool vs Manchester City, sâmbătă, 19:30, Eurosport 1. Derby-ul de titlu de pe Anfield aduce în față doi manageri de clasă mondială și două echipe care se bat pentru titlu. Liverpool are cel mai bun atac din ligă, dar City îl recuperează pe Aguero, care a stat 4 etape suspendat. Va fi un meci extrem de intens, cu multe mutări tactice de urmărit, ideal pentru a pune sângele în mișcare înaintea petrecerilor de Revelion. Orice rezultat e bun pentru Chelsea, dar egalul e ideal și probabil că i-ar duce pe albaștri la 8 puncte în fruntea campionatului la intrarea în noul an.
  9. Watford vs Tottenham, duminică, 13:30, Dolce Sport 1. Meci perfect de trezit din mahmureală, probabil nu extrem de intens, în care Tottenham nu are voie să greșească, altfel cedează locul 5 lui United.
  10. Arsenal vs Crystal Palace, duminică, 18:00, Dolce Sport 1. După încălzirea făcută cu primul meci al anului, vom putea urmări pe Arsenal gonind pentru a înscrie împotriva lui Crystal Palace, ceea ce nu poate fi decât o plăcere, mai ales dacă le iese băieților lui Wenger.

Nu uitați că termenul limită pentru schimbări și transferuri la Fantasy Premier League este vineri, la ora 21:00. Este ULTIMA etapă înaintea căreia vă puteți folosi wild-card-ul, dacă sunteți atât de cumpătați încât să-l mai aveți în acest punct al sezonului!

Dacă vă place ce citiți pe site, ne puteți urmări pe Facebook și Twitter.

Comments

comments