Runda a unsprezecea, care precede o pauză internațională, programează derby-ul londonez Arsenal vs Spurs, unul dintre meciurile care contează în ecuațiile titlului din Premier League. Am scris o scurtă avancronică pentru cele 5 meciuri transmise de televiziunile din România:

  1. Manchester City vs Middlesbrough, sâmbătă, de la 17:00, pe Eurosport 1. Manchester City primește vizita lui Boro din postura de lider care revine în formă și care a înscris de 7 ori în ultimele două meciuri, 3 dintre goluri venind chiar în victoria în fața Barcelonei. Cu Aguero și Gundogan în mare formă, neamțul cu 4 goluri în ultima săptămână, Cetățenii sunt favoriți cerți, însă echipa lui Karanka e în creștere de formă. Tocmai au câștigat runda trecută prima oară în ultimele 8 etape și n-au primit gol în ultimele două, inclusiv în deplasarea de pe Emirates.
  2. Chelsea vs Everton, sâmbătă, de la 19:30, pe Eurosport 1. Cel mai strâns meci de sâmbătă îi opune pe doi dintre concurenții la titlul de golgeter din Premier League. Diego Costa conduce, cu 8 goluri, Lukaku are 7 și pare că se simte din ce în ce mai bine alături de Bolasie, cei doi conlucrând la 3 din ultimele 4 goluri ale lui Everton. Mai mult, atacanții se lovesc de două dintre apărările foarte bune ale ligii: doar Tottenham a încasat mai puține goluri decât Chelsea (9) și Everton (8).
  3. Arsenal vs Tottenham, duminică, de la 14:00, pe Dolce Sport 1. Derby-ul londonez a ajuns la episodul 191 în peste 120 de ani de rivalitate. Arsenal are treilea atac din Premier League (23 de goluri), Tottenham cea mai bună apărare (doar 5 goluri încasate în 10 partide), însă forma celor două echipe n-ar putea fi mai diferită. Arsenal joacă excelent și a câștigat 22 de puncte din ultimele 24, pe când Tottenham, deși neînvinsă, nu înscrie (3 goluri în ultimele 5 meciuri oficiale) și n-a mai învins de la acel 2-0 cu Manchester City, de pe 2 Octombrie.
  4. Liverpool vs Watford, duminică, de la 16:15, pe Dolce Sport 3. Watford, aflată pe 7 în clasament, la 3 puncte de un loc de Europa League, n-a mai luat gol din 1 Octombrie, dar e greu de crezut că va scăpa la fel de pe Anfield, unde Liverpool zburdă ca în vremurile bune. Nicio altă echipă n-a tras mai mult șuturi pe poartă în Premier League decât Liverpool (68 de tentative) și doar Manchester City a înscris la fel de mult (24 de goluri). Întrebările pe care și le pun fanii și jucătorii de Fantasy Premier League este cine va înscrie pentru Cormorani: Firmino, Coutinho, Mane, Lallana, Sturridge, Milner?
  5. Swansea vs Manchester United, duminică, de la 17:00, pe Dolce Sport 2. Două dintre echipele aflate în suferință se întâlnesc în Țara Galilor în încheierea etapei. Swansea, cu noul manager Bob Bradley încă fără victorie în 3 meciuri de la investire, se luptă pentru a evita retrogradarea după ce și-au pierdut cei mai buni jucători: pe căpitanul Williams (plecat la Everton) și pe Andre Ayew (la West Ham). Manchester United n-a mai câștigat în campionat de la acel 4-1 cu Leicester, din 24 Septembrie, iar în Europa League tocmai au fost învinși de Fenerbahce. Paradoxal, Manchester United are cel mai mare procentaj de pase reușite (85.5%), dar și una dintre cele mai mici rate de conversie a ocaziilor de gol, 7% (doar Southampton și West Ham stau mai prost), dezastruos față de echipele din fruntea clasamentului (Arsenal 15.1%, Manchester City 14%, Liverpool 13.2%). Cu Valencia (fractură la mâna dreaptă), Herrera (suspendat după cartonașul roșu încasat cu Bunrley) și Bailly (accidentat, lipsește până în ianuarie) indisponibili, iar Pogba și Smalling incerți, Mourinho îi va activa pe Rooney, Carrick, Phil Jones sau Schneiderlin.

Jucătorii de Fantasy Premier League pot face schimbări și transferuri până sâmbătă, 5 Noiembrie, la ora 16:00, cu o oră înainte debutului de etapă.

Programul etapei

Bournemouth vs Sunderland, sâmbătă, 17:00

Burnley vs Crystal Palace, sâmbătă, 17:00

Manchester City vs Middlesbrough, sâmbătă, 17:00, Eurosport 1

West Ham vs Stoke, sâmbătă, 17:00

Chelsea vs Everton, sâmbătă, 19:30, Eurosport 1

Arsenal vs Tottenham, duminică, 14:00, Dolce Sport 1

Hull vs Southampton, duminică, 16:15

Liverpool vs Watford, duminică, 16:15, Dolce Sport 3

Swansea vs Manchester United, duminică, 17:00, Dolce Sport 2

Leicester vs West Brom, duminică, 18:30

Urmăriți conturile noastre de Twitter și Facebook, unde vom avea update-uri pe tot parcursul etapei!

Comments

comments