Ultima săptămână a sezonului de campionat din Anglia programează etapa 38 duminică, pe 21 mai, dar până atunci mai sunt 5 meciuri restante în Premier League.

Patru dintre cele 5 meciuri restante în Premier League sunt transmise în direct de Eurosport săptămâna asta:

  1. Chelsea vs Watford, luni, 22:00, Eurosport 1. Campioana are un singur obiectiv în acest meci: să-și onoreze fanii cu o victorie la prezentarea trofeului. Îl vom vedea pe John Terry titular în ultimele două runde și, ori luni, ori duminică, vor intra din primul minut jucătorii mai puțin folosiți: Ake, Zouma, Batshuayi, Loftus-Ceek, Kenedy și, evident, Willian. Watford nu are niciun țel, rămânerea în Premier League fiind deja adjudecată. Poate Mazzari să-și dorească să mai rămână un sezon la Viespi, dar trebuie să și poată, iar Watford n-a mai făcut vreun meci notabil în campionat din 31 ianuarie, de la victoria cu Arsenal.
  2. Arsenal vs Sunderland, marți, 21:45. Singurul meci care nu este transmis de vreo televiziune din România este și una dintre cele două dispute care au o miză reală. Sunderland e deja retrogradată de două săptămâni, dar Arsenal nu și-a încheiat cursa de urmărire pentru a prinde un loc în top 4 și, implicit, o nouă prezență în Champions League. Alexis Sanchez este lovit, dar cred că va juca totuși, iar în atac mă aștept ca Giroud să-i ia fața lui Welbeck, după dubla din meciul cu Stoke. Orice rezultat în afara unei victorii la scor a lui Arsenal, aflați în creștere de formă în ultimele săptămâni, ar fi o uriașă surpriză.
  3. Manchester City vs West Brom, marți, 22:00. Cu o victorie, Manchester City ar ajunge la un punct distanță de confirmarea locului în top 4 și de prezența în Liga Campionilor, punct care ar trebui obținut în ultima etapă, într-o deplasare la Watford. Vom vedea oare un cuplu de atac Aguero – Jesus la City, având în vedere că ambii jucători sunt apți de joc în acest moment? E greu de crezut că pe Guardiola îl va încurca în calcule West Brom, care se află pe locul 8 din 31 decembrie 2017, în ciuda faptului că a câștigat doar 5 puncte dintre ultimele 30 pentru care a jucat. Echipa lui Pulis a făcut un meci bun contra campionilor de la Chelsea, pierzând însă în final.
  4. Southampton vs Manchester United, miercuri, 21:45, Eurosport 1. Lipsa de obiective pe final de sezon de campionat pentru cele două cluburi vor defini acest duel. United vrea doar să-și păstreze jucătorii întregi pentru finala din Europa League, cu Ajax. Mourinho va experimenta tactic, cu o săptămână înaintea meciului definitoriu pentru sezonul Diavolilor și mă aștept să văd o nouă așezare inexplicabilă la prima vedere și vag explicabilă la a doua și a treia. Southampton poate urca maxim un loc în clasament, detronându-i pe WBA de pe 8, și pare că Puel își va rula lotul în ultimele două partide, după ce Caceres a debutat pentru Sfinți în weekend și Pied a jucat 90 de minute după o accidentare care l-a ținut pe tușă tot sezonul.
  5. Leicester vs Tottenham, joi, 21:45, Eurosport 1. Mai pot forța Vulpile lui Craig Shakespeare un loc în jumătatea superioară a clasamentului din acest sezon? În meciul cu Manchester City, n-au arătat rău deloc, dar nici Tottenham, în ciuda lipsei de ținte, n-a fost mai prejos în victoria cu Manchester United. Probabil cel mai interesant duel al rundei, între campioana de anul trecut și principala sa urmăritoare până aproape de final, va fi un prilej de a rula lotul pentru ambii manageri.

La finalul acestei serii de meciuri restante în Premier League, toate echipele vor avea 37 de meciuri și doar prezența lui Arsenal în top 4 va mai fi de tranșat în ultima rundă.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce publicăm pe acest site.

Comments

comments