Articolele precedente din seria Ghid FPL:

  1. Ce este și cum funcționează Fantasy Premier League?
  2. Transferuri și wild-card

Opțiunile tactice speciale

Pe lângă wild-card, mai sunt trei opțiuni tactice pe care le poți folosi:

All Out Attack – activează, pentru o singură etapă, formula de joc 2-5-3. Recomandarea noastră: folosiți All Out Attack într-o etapă în care toți mijlocașii și atacanții din lot au meciuri promițătoare.

Triple Captain – căpitanului echipei tale de FPL i se triplează punctele obținute. În oricare altă etapă, punctajul căpitanului se dublează. Ideea cea mai răspândită este aceea de a folosi Triple Captain în double-game-weeks (explic mai jos ce înseamnă).

Bench Boost – toți cei 15 jucători din lot punctează în etapa curentă. De obicei, această opțiune este extrem de eficientă într-un double-game-week.

Atenție!!! All Out Attack, Triple Captain și Bench Boost sunt disponibile O SINGURĂ DATĂ PE SEZON. Poți folosi o singură opțiune tactică specială într-o etapă.

Ce e un double-gameweek?

În Fantasy Premier League, o etapă se numește gameweek. În general, un gameweek corespunde 100% cu o etapă din Premier League: toate cele 10 meciuri sunt luate în calcul pentru punctaje. Există însă câteva excepții, în fiecare sezon.

În a doua parte a campionatului, când programul echipelor se aglomerează mult, cu meciuri din cupele europene și FA Cup, vor fi etape de Premier League în care anumite meciuri se amână. Asta înseamnă că, într-un game-week, vor fi echipe a căror jucători nu punctează, fapt indicat foarte clar în joc, în lista de meciuri din game-week-ul curent.

La un moment dat însă, meciuri amânate se joacă, în timpul săptămânii, între etapele de weekend din Premier League. Atunci meciurile amânate punctează alături de cele dintr-un game-week de Premier League, ceea ce înseamnă că sunt echipe ale căror jucători punctează în două meciuri din același game-week. Acest gen de etapă se numește double-game-week și, de obicei, are loc în perioada ianuarie-martie. Sunt două double-game-weeks în fiecare sezon.

De ce sunt importante? Gândiți-vă la un jucător ca Aguero, pe care să jucați Triple Captain, într-un double-game week. Acest scenariu v-ar tripla punctele obținute de Aguero în două meciuri consecutive.

În articolul următor voi încerca să explic de ce jucăm Fantasy Premier League și împotriva cui concurăm.

Comments

comments