Printre patimile mele din fotbal, naționala Angliei are un loc aparte. E o relație complicată: să fii fanul unei echipe de 20 de ani și să disprețuiești atât de profund impotența acesteia și ratările semnate de selecționeri la apus de carieră.

Rezist totuși și susțin Anglia, iar numirea lui Southgate la cârma naționalei este semnul de renaștere pe care-l așteptam deja de prea mult timp. Pare a fi o alegere progresistă a federației engleze (cum au fost și Eriksson și Capello la vremea lor), însă rădăcinile noului selecționer și experiența de până acum îl fac un candidat complet aparte. Încerc să explic de ce cred asta.

Cine este Gareth Southgate?

Născut în Watford, la 100 de kilometri de Selhurst Park din Londra, stadionul echipei unde avea să se lanseze, după ce Southampton nu l-a vrut ca junior, Southgate pare să fie prototipul fotbalistului englez de națională: suficient de bun cât să plutească pe marea de mediocritate a bazei de selecție engleze.

A început fotbalul la Crystal Palace (senior din ’88), unde a ajuns căpitan și, după o retrogradare din primul sezon al istoriei Premier League (cu 22 de echipe!), a condus Vulturii către titlu în divizia secundă în 1994. După retrogradarea din sezonul imediat următor, Southgate a plecat la Aston Villa, unde avea să joace 192 de meciuri, retrăgându-se din rolul de mijlocaș defensiv, în cel de fundaș central. Ajunge căpitan și acolo și EURO ’96 îl găsește ca titular și integralist în toate partidele jucate de englezi, făcând cuplu în centrul defensivei cu Tony Adams și avându-i pe Garry Neville și Stuart Pearce pe flancuri. În semi-finala pierdută în fața Germaniei, Southgate a ratat penalty-ul care a eliminat Anglia. Avem 11 ani atunci și tocmai îi descoperisem pe Shearer, Gascoine și Paul Ince, de acolo a început pasiunea.

Când Steve McLaren, secund la națională pe atunci, a preluat-o pe Middlesbrough în 2001, primul jucător pe care l-a transferat a fost Gareth Southgate. Din sezonul următor, Southgate devine căpitan la al treilea său club și își încheie cariera de jucător acolo, la 35 de ani, cu peste 500 de meciuri jucate în Premier League. Pentru națională a mai jucat la mondialele din ’98, la EURO 2000 și a fost în lot în Coreea și Japonia în 2002, fără realizări notabile, suficient cât să ajungă la aproape 60 de selecții.

Imediat după retragere, i se oferă rolul de manager, înlocuindu-l pe McLaren, căruia îi venise rândul să fie selecționer al Angliei. Boro joacă 3 sezoane de Premier League cu Southgate la cârmă și, după retrogadarea din 2009, la doar câteva etape după începerea diviziei secunde, managerul e concediat.

Southgate dispare din management timp de 4 ani. Devine comentator de Liga Campionilor, FA Cup și pentru meciurile naționalei Angliei. În 2011 acceptă un rol în federația engleză, Head of Elite Development, funcție în care își propunea să contribuie la dezvoltarea metodelor de antrenament pentru echipele de tineret și consolidarea relației dintre FA și cluburi, totul pentru viitorul naționalei de seniori pe care o conduce astăzi.

Unde este naționala Angliei astăzi?

În ultimii 20 de ani, Anglia nu a trecut mai sus de sferturi, nici la Cupa Mondială, nici la EURO, unde ultima semifinală jucată a fost, în 1996, chiar pe vechiul Wembley. Glenn Hoddle, Kevin Keegan, Sven-Goran Eriksson, Steve McLaren, Fabio Capello și, cel mai recent, Roy Hodgson (eliminare în fața Islandei în optimile EURO 2016) sunt cei 6 selecționeri semnificativi din această perioadă în care naționala Albionului a avut și 3 interimari. Între timp a mai fost și rușinea pe nume Sam Allardyce. În afară de Eriksson și Capello, niciunul nu câștigase ceva semnificativ în management și, poate mai important niciunul nu mai fusese vreodată selecționer, cu excepția lui Hodgson (Elveția și Emiratele Arabe Unite).

Anglia nu e o națională de top. Baza de selecție nu se poate compara cu cea a Franței, Germaniei, Argentinei sau Braziliei, nu există azi niciun jucător englez emblematic, poate doar Kane ar avea loc să crească în direcția asta. Cred că așteptările de la Southgate nu pot fi mai mari decât calificarea la campionatul mondial din Rusia (care nu va fi o problemă) și montarea unei noi generații în locul celei a lui Terry, Gerrard, Lampard și Rooney. Dintre titularii Angliei la mondialul brazilian din 2014, doar Sterling, Henderson, Hart și Cahill vor mai fi probabil pe teren în Rusia. Cine ar fi fost în poziție mai bună să adune cei mai capabili tineri fotbaliști englezi din noua generație?

Ce are diferit Southgate față de predecesorii săi?

În 2013, Gareth Southgate primește șansa de a fi selecționerul U21 al Angliei, luându-și un angajament pe 3 ani, nebănuind că în exact 3 ani avea să promoveze pe locul rămas brusc vacant după demiterea lui Allardyce.

Preluând naționala de tineret după EURO 2013 U21, unde tineretul Angliei reușise performanța de a nu câștiga niciun punct într-o grupă cu Italia, Norvegia și Israel, Southgate a avut oportunitatea de a lucra cu jucători de bază ai naționalei mari de azi. Câțiva dintre jucătorii pe care ajunge să-i cunoască foarte bine, oferindu-le debutul la U21:

  • Harry Kane (14 selecții, 8 goluri) e convocat cu doi ani înainte ca acest să se afirme ca un vârf de talie mondială la Tottenham.
  • Eric Dier, înainte să fie repatriat de Tottenham de la Sporting Lisabona, joacă de 8 ori la U21, după care trece la seniori.
  • John Stones joacă de 12 ori la U21, înainte să facă pasul spre naționala de seniori.
  • Michael Keane, fundașul crescut în academia lui Manchester United, joacă de 14 ori.
  • James Ward-Prowse, debutant în amicalul cu Germania de ieri la seniori, adună 27 de selecții și 6 goluri.
  • Nathan Redmond, debutant în amicaul cu Germania de ieri la seniori, e convocat de 31 de ori și înscrie 9 goluri.
  • Jesse Lingard adună 12 selecții și înscrie de 2 ori, debutând cu doi ani înainte să înceapă să prindă prima echipă la Manchester United.
  • Jack Butland, portarul considerat urmașul lui Hart la naționala de seniori, apără de 18 ori poarta lui Southgate la U21.
  • Raheem Sterling, la 17 ani, chiar înainte să fie convocat la seniori, apare și el de două ori între titularii lui Southgate.

Toți acești jucători fac parte din prezentul Angliei. Gareth Southgate se află în poziția, fără precedent, de a fi selecționer și de a fi lucrat deja 2-3 ani cu o mare parte dintre jucătorii naționalei, chiar în perioada în care aceștia își începeau ascensiunea către Premier League. “Rezervele” de la U21 nu sunt încă epuizate, cu jucători ca Will Hughes (Derby County), Tom Carroll (Swansea) sau Ben Gibson (Middlesbrough) capabili să facă în anii următori pasul către reprezentativa de seniori.

De ce Gareth Southgate este potrivit pentru rolul de selecționer al naționalei Angliei?

Southgate a început cu decizii controversate, dar corecte judecând la rece. Căpitanul Rooney, care nu mai joacă la Manchester United (accidentarea fiind probabil doar un paravan pentru ruptura dintre club și jucător), n-a fost convocat. James Ward-Prose, Michael Keane (atât de bun sezon face la Burnley!), Livermore (surpriza de la West Brom) și Nathan Redmond (în creștere după trecerea de la Norwich la Southampton) au apărut aseară în meciul piedut în fața Germaniei. Până și convocarea veteranului Jermaine Defoe, la 34 de ani, are sens, acesta fiind atacantul englez în cea mai bună formă în afara accidentatului Harry Kane.

În înfrângerea cu nemții, Southgate a experimentat cu un 3-4-3 care devine din ce în ce mai popular în fotbalul britanic în ultimele luni, promovat de Antonio Conte la Chelsea, preluat și adaptat de Everton, Tottenham și Manchester United în acest sezon. Surpriza n-a fost noua așezare, ci faptul că instrucțiunile lui Southgate ne-au oferit o națională a Angliei extrem de incomodă pentru nemți, cu un joc fluid și pressing energic, foarte sus, într-o abordare complet diferită de ce a arătat naționala Angliei în ultimii ani. A fost un amical, experimentul a fost reușit și duminică, 26 martie, pe Wembley, vom putea vedea Anglia jucând în preliminarii cu Lituania. Sper să fie la fel de incisivi băieții lui Southgate.

Calitatea de lider al fostului jucător care a devenit căpital la toate cele trei cluburi pe care le-a reprezentat și apropierea față de jucători, atât ca vârstă (46 de ani e una, 68, cât avea Hodgson, e cu totul altceva), cât și ca relație construită la U21 cu membri cheie ai lotului îl recomandă pe Southgate pentru rolul de selecționer al Angliei. În plus, întreg fotbalul englez e bântuit de vântul schimbării, transformarea fiind forțată de lipsa prelungită a performanțelor notabile în ultimii 20 de ani (cu excepțiile numite Manchester United și Chelsea la nivel de club). Să fie asta furtuna perfectă pentru Gareth Southgate?

Englezii vor merge la Campionatul Mondial din Rusia (adversarele din grupă sunt Slovenia, Slovacia și Lituania) și acolo vor avea drept obiectiv (realist), cel mult sferturile de finală, dar la nivel de federație se va vorbi despre inventarea unei noi generații, ceea ce e cel mai important pentru viitorul fotbalului englez.

Dacă vă plac articolele de pe site, ne puteți urmări pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube.

Sursele informațiilor de mai sus: The Making of Gareth Southgate, fact checking pe Wikipedia.org, Transfermarkt.co.uk și WorldFootball.net. Sursa foto: Mirror.co.uk.

Comments

comments